0

Sunt femeie și mi-am făcut transplant de păr!

Cine și-ar fi imaginat vreodată că voi ajunge să apelez la serviciile unui spital de chirugie estetică și reparatorie. Eu, nu!

Dar cum se spune că niciodată să nu spui niciodată, iată-mă pusă în fața faptului împlinit și nevoită să iau o decizie importantă – cea de a face transplant de păr sau de a purta perucă!

Pentru ca, da, așa de rău ajunsesem! Practic, îmi număram firele de păr care îmi cădeau!

Chiar medicul a fost cel care m-a sfătuit să fac acest lucru, pentru a putea înțelege dacă această cădere a părului de care sufeream era o problemă reală sau doar una trecătoare. Este normal să îți cadă 30 de fire de păr pe zi, dar nu 50 – 60 cum pierdeam eu în ziua când îmi spălam părul. În concluzie, problema mea era reală.

Am uitat să vă spun că lucrez într-o multinațională și din câte se pare suferința și căderea mea de păr era cauzată de…ați ghicit – stres, stres, stres!

 

În zona cefei părul meu era destul de des însă, în față, el era rărit și mi se vedea pielea capului. Nici nu trebuia să îmi fac o cărare, pentru că se agegea singură. Ca să stopez căderea m-am tuns scurt, nu m-am mai vopsit, nu foloseam produse de styling și făceam manevre ușoare când îmi spălam părul.

 

Asta până într-o zi când un coleg de la birou mi-a povestit cum și-a făcut el transplant de păr fără ras prin metoda FUE, la Spitalul Esteworld din Istanbul, Turcia.

 

Normal, imediat am întrebat în ce constă procedura și dacă este adevărat că nu trebuie să te tunzi la zero înainte de intervenție.

În sfârșit, se inventase o modalitate de reconstrucție capilară potrivită și pentru femei!

Am aflat că transplantul de păr FUE fără ras este o metodă modernă gândită pentru oamenii activi social și profesional. Marele său avantaj este acela că nu trebuie să te tunzi la zero și nici să te închizi în casă după realizarea sa. Practic, transplantul de păr FUE fără ras este cea mai comună intervenție de reconstrucție capilară. Și asta pentru că, protocolul elimină obligativitatea pacientului de a se tunde la zero înainte de procedură!

 

Cum se realizează transplantul de păr FUE fără ras!

 

Iată ce am aflat. Medicul va acționa și va implanta foliculii între firele de păr deja existente. Pe scalp sunt trasate prin radere două benzi de 1-2 centimetri și, ulterior, urmând ca, ulterior, zona rasă să fie ascunsă de părul mai lung. Transplantul de păr FUE fără ras este recomandat personelor cu păr rărit, firav, nu celor care au o chelie clară, respectiv o zona mare lipsită total de păr. Transferul de foliculi de păr se realizează între firele deja existente, ceea ce înseamnă că nici urmele transplantului nu se sesizează, ele fiind mascate.

În plus, odată cu acestă descoperire îngropasem definitiv ideea care îmi dădea fiori reci. Mai exact, gândul că aș putea ajunge să port perucă. Fie ea chiar și una din păr natural.

 

Cât costă transplantul de păr prin metoda FUE  fără ras

 

Prețul unui transplant de păr realizat la Spitalul Esteworld din Turcia se învârte în jurul sumei de 2000 de euro și este influențat de numărul foliculilor de păr implantați.

 

Într-un final, după ce am fost la o sedință de consiliere medicală, la Ensar Duman, consilier medical și reprezentant al Spitalului Esteworld, am plecat în Turcia.

Am realizat un transplant de păr FUE fără ras și am optat și pentru vaccinarea părului cu ACELL + PRP.

Rezultatele au apărut după 3 luni, când părul a început să crească în mod natural. După 6 luni părul meu se îndesise și arată, în sfârșit, ca o podoabă capilară. Am fost atât de fericită când am descoperit că pierdeam doar 5-6 fire de păr, la duș! În concluzie, semnele bune începuseră să apară!

Prevenția e mama vindecării – Vaccinarea părului cu ACELL + PRP

Când am împlinit un an de la intervenție am mers la control și de atunci periodic, o dată la 6 luni, realizez o vaccinare a părului cu ACELL + PRP pentru prevenție.

 

 

 

 

 

 

andrei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *