Cea mai mare aventura a ultimilor ani si speriatura pe care am tras-o cu ocazia asta s-a intamplat in weekendul trecut. Pe scurt intamplarea a decurs in felul urmator: am preluat de la aeroport pe colaboratorul nostru din Anglia cu care urma sa calatoresc in tara in interes profesional saptamana aceasta. L-am cazat la hotel si i-am rezervat o masina de la noi de la firma cu care urma sa faca deplasarile.
A doua zi de dimineata ne punem la drum cu directia Bistrita. Eu urma sa ma dau jos la fabrica de la Pitesti, iar el trebuia sa ajunga direct la punctul de asamblare de la Bistrita. Era ora sapte si abia trecusem de Universitate, cand la urmatorul giratoriu soferul meu a uitat ca se afla in Romania si nu la el acasa si a uitat sa cedeze prioritatea. Urmarea neatentiei a fost o coliziune puternica au autobuzul 309 care a intrat regulamentar in sensul giratoriu si nu avea viteza chiar mica. Atunci am simtit ce inseamna coliziunea cu un mastodont, masina noastra a fost pur si simplu maturata de pe sosea, iar noi am scapat doar cu niste vanatai la cap si dureri de articulatii. Inca odata se dovedeste importanta purtarii centurii de siguranta.
Planul nostru pe acea saptamana s-a anulat pe loc. Cu avarii grave la masina, calatoria nu mai putea fi continuata, urmand desigur sa ne ocupam de formalitatile necesare solutionarii incidentului.
Politia rutiera a ajuns in cateva minute la fata locului, au inceput masuratorile si stabilirea imprejurarilor care au condus la accident pentru a intocmi actele necesare. Dupa formalitatile din mijlocul strazii, au urmat cele de la sediul politiei. Eu a trebuit sa ma ocup sa ii fac rost colegului meu de un interpret de engleza, pentru ca acolo a trebuit sa dea cateva declaratii pe proprie raspundere, iar el nu cunoaste limba romana. In cele din urma am gasit un traducator de engleza care avea experienta in astfel de circumstante si chiar ne-a indrumat cum sa formulam declaratiile. Costurile de interpretariat nu au fost prea mari raportat la ajutorul dat pe parcursul sederii noastre in sectia de politie, dar nici nu au fost o bucurie pentru colegul meu sa achite din buzunarul propriu aceasta cheltuiala neprevazuta.
In cele din urma totul a decurs bine, dar calatoria spre Bistrita nu a mai fost posibila in acea zi, iar eu am ratat intalnirea de la Pitesti. Colegul meu a efectuat in cele din urma calatoria a doua zi, dar nu cu masina, ci cu trenul. Mi-a marturisit ca nu era in stare sa mai conduca si a preferat varianta mai comoda si mai sigura cu trenul. La terminarea vizitei nu ne-am mai intalnit, deoarece nu a mai ajuns inapoi la Bucuresti ci a plecat de pe aeroportul din Cluj, unde a fost condus de un angajat de-al nostru.
Din toata isprava am retinut ca lucruri imprevizibile se pot intampla in orice moment si chiar trebuie sa fim atenti la volan, concentrati la sofat si la drum si nu cu gandurile la destinatie si la ce urmeaza sa facem acolo.